Fila de jurnal

   In august am fost la tara. Flori, fluturi, pasari, aer curat, arome 
si o multitudine de trairi. Despre unele dintre ele am scris pe 
celalat blog al meu. 
   M-am intors si cu cateva insemnari despre pasari. Iata una dintre 
ele: 
   
   Cred ca Dumnezeu a facut pasarile si pentru un pacatos ca mine!
   Uite, ca sa vezi spectacol: Am mers la fantana, sa aduc apa 
(fantana e in lateralul casei). Aici, pe pajistea de la fantana si pana 
la parul cel batran, ciuguleau trei codobaturi. Pe coama casei, inca 
una. Pe gardul de la drum, un codros isi scutura coada caramizie. Pe 
sarmele electrice, vreo zece randunele. In visinii de la poarta, un stol 
de pitigoi. In parul cel batran, o ciocanitoare si doi granguri. Cu nici 
jumatate de ora inainte, au fost aici un stol imens de sturzi. Si in inalt, 
prigorii si un stol de grauri, hoinari si flamanzi. 
   Apoi, in coltul casei, mama: - Mai baiete mai, mai vii cu apa aceea 
odata?!... 
   Cu ochii dupa pasari, am uitat de apa!

                                                                     - foto: st. s -

stefan s. 
12 septembrie 2013

O pupaza de demult

Eram copil cand am vazut prima pupaza. 
Mai intai aflasem de ea din ,,Amintirile" nazbatiosului Creanga. 
Pe atunci gandeam ca pupaza sta toata ziua intr-un tei, canta si 
da ora exacta. Doar asa spunea Creanga despre ea, ca e...cuc 
armenesc! 
Apoi, intr-o zi de vara, la marginea satului, pe un drumeag batut 
de vitele oamenilor, am vazut prima pupaza din viata mea. Eram 
mai multi copii, intr-o caruta, si un batran din sat mana un cal 
rapciugos. Cand, deodata, il auzim pe batran: 
- Ptiu! batu-te-ar Sfantu' sa te bata, de spurcaciune... 
- Ce-i, mosule, a intrebat, mirat, unul mai mare dintre noi. 
- Pai, ce sa fie mai tancilor, iata coana pupaza a iesit la drumul 
mare, sa ne spurce ziua. 
Si batranul a oprit caruta, ca sa ne arate pasarea. Pupaza statea 
in mijlocul drumului, la ceva distanta in fata noastra, si ciugulea 
dintr-o baliga de vaca...Da, frumusetea aceea de pasare, pe care 
o vedeam intaiasi data, se infrupta dintr-o murdarie de vaca! 
Vazandu-se privita de atatia ochi, pupaza a zburat - si batranul 
s-a uitat in urma ei, necajit. 
- Gata, de-acum mi-a spurcat ziua, a zis el. Astazi imi merge rau, 
cred c-o sa ma sfadesc cu baba...
Noi ne-am amuzat, dar batranul chiar era necajit, sarmanul. 
Si uite asa, dupa prima mea intalnire cu pupaza, mi s-a cuibarit in 
suflet o mare dezamagire: pasarea aceea, atat de viu colorata, se 
infrupta dintr-o baliga de vaca! 
(Din vechiul meu caiet cu ,,mazgaleli literare": ,,Zoologii folositoare 
...nimanui!") 

stefan s. 
21 iulie 2013

Fara niciun haz!

Dintr-un mar, pierdut de cineva pe strada, ciugulea un
graur. Pasarea asta nici macar nu se sinchisea de acel
du-te-vino al trecatorilor.
E anotimpul graurilor, locurile inverzite sunt pline de
freamatul lor.
Dragute pasari; au cantec diversificat, sunt buni imitatori,
caci au mare lipici la tot felul de melodii exotice.
Cei doi grauri din plopul din fata blocului meu nu-si mai
vad capul de treburi. Unul dintre ei, cred ca masculul -
cand ii vad impreuna reusesc sa-i deosebesc - era zilele
trecute cu ciocul plin de omizi prazulii. Va dati seama ce
bucurie pe gusulitele puilor!...Vine tati acasa, si striga din
prag:
- Ian priviti, copii, au sosit delicatesele!
Incercati sa va imaginati pe fiecare dintre voi facand acelasi
lucru... N-ar avea niciun haz, nu-i asa!
            (insemnare veche in Jurnalul de pasarar)

stefan s.
21 iulie 2013

Ratustele mele...

Ratustele mele, vorba cantecului, pe balta s-au dus... 
In cazul de fata, pe apa cea ,,dulce" a Dambovitei langa podul 
de la Unirii. Doua rate cu bobocii lor pregatiti de scalda si de 
joaca. 

Bobocii celei de-a doua mamei-rate erau mai marisori si mai 
putin numerici. 
Oricum, e o mare bucurie sa te poti plimba pe cheiul Dambovitei 
in timp ce admiri o secventa din viata pasarilor in natura.

Tot aici, dornica de soare si putina publicitate, o testoasa s-a 
lasat admirata de privirile trecatorilor curiosi. 

Nu uitati, cand nu puteti pleca departe in mijlocul naturii, 
purtati-va pasii pe cheiul mult blamatei noastre Dambovite. 
Cred ca se merita! 

(Instantaneele de mai sus sunt luate astazi si regret slaba calitate 
a imaginii).

stefan s. 
3 iunie 2013

Atacat de ciori!

Nu mi s-a mai intamplat sa fiu atacat de pasari. Cel 
mult, in copilarie, de vreun curcan furios sau vreun 
gascan destrabalat. 
Am fost atacat, zilele acestea, de o cioara griva, pe 
aleea pe care ma intorc acasa. Nu a reusit sa imi dea 
sapca jos din cap, dar nici mult nu mai avea. Si tot 
scandalul asta, pentru un pui ciufulit (puiul ei, al 
ciorii, se intelege). In timp ce ea ma ataca si ma 
,,palmuia" cu aripile peste ceafa, eu eram preocupat 
sa-i pozez odrasala. 
Ia uite, ce frumoasa e: 

N-am fost singurul atacat de cioara cea razboinica; in 
fata mea, a fost atacat un batran: sarmanul, se speriase, 
a rupt o creanga dintr-un pom, sa se apere; in spatele meu, 
au fost atacate cateva mamici, care se intorceau cu copiii 
de la gradinita. Cei mici, agitati, deja pusesera mana pe 
pietre si bolovani. 

Iata si cioara cea razboinica (nu prea a vrut sa stea ca sa 
fie trasa in poza): 

Iar aceasta e aleea pe care s-a petrecut incidentul (de fapt, 
incidentele, ca am fost atacat doua zile la rand, pe 22 si 
23 mai): 

Ciorile solitare s-au inmultit in zona in ultimul timp. 
Iar instinctul lor matern e firesc, vorba proverbului: ,,Orice 
cioara isi apara puiul". De ce-ar face aceasta cioara griva o 
exceptie de la regula? 

stefan s. 
25 mai 2013

Apa de ploaie

A plouat, in sfarsit! 
Si pasarile cerului simteau lipsa ploii si isi doreau o baie 
strasnica. 

foto: st. s

stefan s. 
25 mai 2013

In inserare

In inserare, un mierloi cantand.
Descoperiti pasarea! 

                             - foto imi apartine - 

stefan s. 
18 mai 2013

Sa nu uitati de ingeri!

Lastun

 Am vizitat cateva manastiri, asta a fost ieri. 
Poate veti zice ca cele notate mai sus nu au nicio 
legatura cu Jurnalul unui pasarar. Daca-i asa, atunci 
va contrazic. Si va pun in fata doar doua argumente din 
sfera religiosului si alese la intamplare: 
1 - materializarea Duhului Sfant in porumbel 
2 - prima inelare a unei pasari a fost facuta de un calugar 
dintr-o manastire occidentala. 
Dar sa-mi continui ideea. Manastirile sunt locuri 
ideale pentru pasari pentru ca le ofera liniste si siguranta, 
calugarii (si mai ales calugaritele) fiind oameni buni si 
iubitori de frumos (cel putin asta inseamna calugar in 
limba greaca). 
Cat popor de pasari se adaposteste in umbra ocrotitoare 
a manastirilor! 
Uite, pe scurt, cateva cuvinte lamuritoare: 
1 - Mrea Curtea de Arges: in zavoiul din fata si lateralul 
manastirii cintezele dadeau un veritabil recital. Am mai 
vazut florinti, pitigoi si silvii de camp (Sylvia communis). 
Una din aceste silvii isi avea cuibul ascuns in gardul viu 
din incinta manastirii. 
2 - Mrea Cozia: stoluri guralive de drepnele, cu zborurile 
lor iuti si fascinante. (Aici, cu cativa ani in urma, am vazut 
acel pescarus albastru zburand chiar de sub zidurile mrii 
si traversand Oltul). Din livada manastirii se auzeau tot 
felul de triluri. 
3 - Mrea Brancoveanu (Sambata de Sus): de aici lipseau 
drepnelele, asa cum lipseau randunelele de la mrea Cozia, 
stresinile fiind pline de cuiburi de lastuni. Erau pe putin o 
suta de lastuni, toti agitati si grabiti sa-si termine cuiburile 
de construit. Se mai gaseau stancute (si multi carabusi de 
mai care zburau haotic in plina zi). 
4 - Mrea Caraiman: aici lipseau zburatoarele salbatice, in 
schimb am dat peste voliere cu porumbei si pauni. Pe mica 
balta improvizata, printre banii de hartie aruncati de pelerini, 
plutea o pereche de rate mandarin (Aix galericulata). 
5- Mrea Sinaia: desi vizitata in inserare, la ora 21, cateva
drepnele mai trebaluiau pe sub stresinile ei.
In concluzie, cand vizitati o manastire, mai ales in sezonul 
estival, fiti atenti si la ,,ingeri", caci veti vedea din belsug. 

                              (foto imi apartine)  

 stefan s. 
12 mai 2013

Berze si copii

Stiti care a fost prima imagine a zilei? ...Doua berze! 
Le-am vazut, la prima ora, cand ieseam din bloc. 
Berzele aduc copii, asa se zice la tara. Cate berze vezi, 
atatia copii vei avea (superstitia aceasta era valabila 
pentru tinerii familisti). Si tinerii casatoriti de astazi
ar trebui sa fie cu ochii pe cer, sa fie atenti la intoarcerea 
berzelor. Altadata, oamenii asa faceau. Cum, de regula, 
berzele se intorc in stoluri, si casele celor de de mult 
erau pline de prunci. Cate 12-15 copii aduceau pe lume 
mamele de altadata. 
Astazi, tinerii nu-si mai inalta ochii la cer, iar berzele 
nu mai sunt consultate in problema maternitatii. 
Berzele sunt pasari familiste - si de aici ar avea de 
invatat tinerii nostri. Spune Ion Simionescu, in Fauna 
Romaniei, pagina 97: ,,Trebuie de stiut ca rar animal e 
mai credincios familiei sale, cum e cocostarcul. Isi 
ingrijeste de nevasta, cand ea e tinuta pe cuib; ii aduce 
regulat de mancare; ii tine de urat, stand intr-un picior 
pe marginea cuibului sau ceva mai la o parte. (...) Nu 
toti oamenii isi ingrijesc copiii cu atata gingasie, cum 
cauta cocostarcul de puii sai. Le curata cuibul de 
murdarii, le aduce regulat de mancare, ii apara pana la 
moarte.'' 
De la aceasta ,,casnicie de necuvantatori" oamenii ar 
avea inca multe de invatat. 

stefan s. 
9 mai 2013

Despre banala cioara

... ciorile, aceste virgule negre pe fila insorita a unei 
zile - 
... ciorile solitare - s-au inmultit in ultimul timp; le 
place singuratatea - o fi de bine? - 
... diaconul Creanga tragand cu pusca in ciorile din 
clopotnita Goliei - 
... si Toparceanu - de unde atata imaginatie ca sa poti 
descrie - lirico-umoristic - o banala cioara! - 
... cu un ou alb in cioc, hoata cioara grivana; o surata 
a ei, sfidand ridicolul, ca intr-o fabula moderna, pe o 
craca, cu un ciolan in plisc! - 
... inchei cu randurile superbe ale lui Jules Renard: 
,,...O cioara. 
Odinioara prevestea nenorocire unei pasari. 
Am luat pusca si-am omorat cioara. 
Nu se inselase". 

 










                            
                     (foto imi apartine)

stefan s. 
7 mai 2013

Salteaua cu greieri

Am poposit cca 20 de minute pe o banca in Cismigiu; pe 
lac cantau broastele, iar din tufisuri se auzeau mierlele.
Pe banca din fata mea, o fata tanara citea dintr-o carte: 
,,SOS Natura in pericol!" - cu multi ani in urma am citit 
si eu aceasta carte. 
,,Poetul sta pe o piatra si mediteaza", asa spunea Ion 
Gheorghe. Eu, mai comod de felul meu - si chiar daca 
nu sunt poet - iata la ce-am meditat stand pe banca aceea: 
primavara e cel mai scurt anotimp: cu flori, cu fluturi, cu 
gaze cu tot, se trece in cateva zile. Si vine vara, cu caldura 
ei sahariana, cu multa lehamite si cu nopti nesfarsite cand 
fierbi in suc propriu. Si cand iti vine sa fugi undeva pe 
coclauri, dupa nitica racoare, si sa uiti de marele oras si de
betoanele lui incinse. 
,,Vara, pamantul e o saltea imensa umpluta cu greieri", 
spunea Ctin Toiu. 
Da, mi-e dor de verile de altadata, cand pe dealurile 
copilariei mele nu stiam ce-i aceea canicula, lehamite si 
nopti nedormite. 
De aceea, traiesc primavara din plin, cu toti porii si cu 
toate simturile mele, stiind ca dupa ea urmeaza caniculara 
vara si singurul anotimp pe care pot sa spun ca il detest 
cu adevarat. 
(Jurnal de pasarar, fila din 23 aprilie 2013)

stefan s. 
4 mai 2013

Randuri despre frumusetea lumii

N-am nevoie de flori, pot trai si fara ele...Mai sa fie! 
Oare am putea trai si fara fluturi si pasari? 
Specialistii nu glumesc: daca ar disparea toate albinele, 
viespile si bondarii din lume (si sunt vreo 20 de mii de 
specii de himenoptere) in cel mult o luna de zile lumea 
ar deveni o lada de gunoi. 
Intr-adevar, depindem de tehnologie, nimic de zis, dar 
sa nu neglijam natura. Dumnezeu a creat intai natura, cu 
tot cortgiul ei de frumuseti, si abia spre finalul existentei 
noastre l-a binecuvantat pe om cu implinirile stiintifice. 
Sa nu ne mintim si sa nu ne furam caciula singuri: daca 
stam in fata unui calculator, uitand de tot si de toate, asta 
nu dovedeste ca natura nu mai inseamna nimic pentru noi. 
Ne-am gandit vreodata ca un banal nor, uneori stingher pe 
cer si care se topeste in inalt ca o bucatica de frisca intr-o 
cana cu cafea, poate fi mai important pentru existenta 
noastra decat cel mai sofisticat calculator sau televizor din 
lume? 
Au inflorit pomii si au aparut fluturii, vitrina lumii si-a primenit 
decorul. Daca nu noua, atunci cui sa fie dedicate aceste 
frumuseti ale lumii? 

stefan s. 
18 aprilie 2013

Una si aceeasi lume

Gata, s-au intors randunelele: au ocupat bucata lor de cer, 
sunt de-ale case de-acum. 
Nu mai are dreptate latinul: Una hirundo non facit ver. 
Le-am vazut ciugulind pamant umed: se ingheaga familii si 
se construiesc cuiburi...Are cine sa se ocupe de cer, de inaltul 
lui, ca de grijile lumesti, inimitabili, se ocupa oamenii. 
Anul asta, primele doua randunele le-am vazut pe 6 aprilie. 
In ceilalti ani, de la care mai pastrez insemnari, iata cand 
le-am vazut intaiasi data: 
- 2010: 2 aprilie (2 randunele) 
- 2011: 15 aprilie (una singura) 
- 2012: 16 aprilie (mai multe). 
Exista un sitte - www.springalive.net - pe care doritorii pot 
oferi informatii despre primele pasari migratoare vazute. Se 
intocmeste o harta la nivel european; orice informatie e bine 
venita.
Pasarile nu traiesc intr-o lume a lor: si noi si ele avem aceeasi 
lume unica si irepetabila. 

stefan s. 
17 aprilie 2013

Si florile vorbesc...

In Gradina Florilor Vorbitoare, pentru a insufleti aceasta
lume a tacerii, Alice se adreseaza unui crin:
,,Ah, Crin Tigrat, as vrea sa poti vorbi!"
Si Crinul Tigrat raspunde in numele tuturor florilor:
,,Putem vorbi cand e cineva in preajma cu care merita
sa vorbesti!"
Daca Natura ar putea vorbi, multora dintre noi nici ca ar
merita sa ne adreseze vreun cuvant!

stefan s. 
16 aprilie 2013

Si regilor li se face dor de randunele

Miros dulce de floare de corcodus si de prun. 
Nori catifelati, cantec de pasari si pentru intaia data anul 
acesta: in inalt, doua randunele...Toata iarna m-am gandit 
la ele - si acum, iata-le: dupa mii de km strabatuti, s-au 
intors acasa... Chiar si Carol al II-lea, in Insemnarile sale 
zilnice, pe care le-am citit de curand, se arata a fi bucuros 
de intoarcerea randunelelor.  Natura are acelasi farmec si 
pentru regi dar si pentru muritori de rand ca mine. 
Mi-am amintit de un fost coleg de munca care, cu cativa 
ani in urma, se mira, auzindu-ma pe mine, ca exista randunele 
in Bucuresti. Fugi, ma, de-aici, mi-a zis, randunelele traiesc 
la tara, prin grajduri si pe sub stresini de casa. Le-am vazut 
si eu, cand eram copil, la bunici. Ce sa caute randunelele in 
Bucuresti? 
Cand te-ai uitat ultima data la cer? l-am intrebat. 
De cer imi arde mie, s-a necajit fostul meu coleg... 
Era in luna august si cerul Bucurestiului era viu de ciripitul  
dulce si de zborul iute al randunelelor. 
Uneori, chiar si o privire pe fereastra ne-ar putea clati ochii si 
ne-ar primeni lumea launtrica.
(Jurnal de pasarar, fila din 6 aprilie 2013). 

stefan s. 
15 aprilie 2013

Pasi prin lumea pasarilor

Aveam 14 ani cand mi-am cumparat prima carte despre pasari. 
Ce fericit am mai fost atunci! 
Abia venit in Bucuresti, locuiam in internatul scolii, intr-o camera 
cu mai multi colegi. Fiecare cu preocuparile lui, dar niciunul dintre 
ei cu ,,pasarele'' la cap. De aceea, vazandu-mi cartea, colegii mei 
m-au catalogat imediat: un ciudat! 
O carte despre pasari nu prea are cautare, nu se inghesuie prea 
multi sa o citeasca. De frica colegilor - ar fi fost in stare sa mi-o 
rupa, sau sa mi-o arunce pe geam, cum am patit, mai tarziu, cu o 
carte de versuri - am dus cartea la biblioteca scolii. O cunosteam 
pe doamna de aici, ma simpatiza chiar, asa ca, de multe ori mergeam 
la biblioteca scolii ... ca sa citesc propria-mi carte! 
Apoi, in prima vacanta am dus cartea la tara, unde in vreo doi ani a 
ajuns ferfenita (asta fiind opera fratelui meu, care era mic pe atunci). 
Cartea am cumparat-o cu oarece sacrificii. Mi-a trimis mama 25 de 
lei, cu care as fi putut vedea vreo 10 filme la cinema, dar am preferat 
sa vad doar doua filme si sa-mi cumpar cartea. Cartea costa 19 lei, 
un pret mare pentru buzunarul meu de elev internist. 
Dar n-am scris despre ce carte vorbesc aici. ,,Pasi prin lumea 
pasarilor" a fost prima carte cumparata de mine dupa ce am venit in 
Bucuresti. Textul cartii era captivant pentru un copil de 14 ani - stim 
cu totii ce limbaj poetic are scriitura lui Ionel Pop - poate daca as fi 
dat peste lucrarea vreunui ornitolog serios, nu m-ar fi atras asa. 
Ilustratiile cartii apartineau lui Dumitru Ionescu, cel care a mai ilustrat, 
printre altele, ,,Uzina Flora"a lui Tudor Opris si ,,Uzina Aqua" a lui 
Mihai Bacescu, carti aparute in 1980 si respectiv 1983, cand numele 
lui D. Ionescu aparea deja incadrat in chenarul negru al autorilor raposati. 
Au trecut vreo 35 de ani de cand am cumparat prima mea carte despre 
pasari. O rasfoiesc acum, abia cumparata de la un anticariat, cu un 
strop de nostalgie dupa vremea scursa. Si ma gandesc ca as fi putut 
avea dascali buni, daca mi-as fi dat silinta sa-mi port mai des pasii prin 
aceasta fascinanta lume a pasarilor. 

stefan s. 
14 aprilie 2013

Rate, ploaie si floricele de porumb

Zi ploioasa si mohorata. Seara, la ora 18, pe o ploaie insistenta 
eram in Cismigiu. Pe lac, in putina apa, trei perechi de Anas 
platyrhynchos. M-am oprit, pe pod, in ploaie si am privit la una 
din aceste perechi de pasari, aflata chiar langa pod. 
- Va plac?...am auzit o voce langa mine. 
Era un gardian din parc. 
- Da, am zis. 
- Si mie...Le-am dat paine sa manance. 
Intr-adevar, cele doua rate ciuguleau din cateva bucati de paine. 
Pe mal si pe digul lacului era aruncata o suficenta cantitate de 
resturi de floricele de porumb. Din aceste resturi ciuguleau mai 
multe pasari: grauri, mierle, cativa pitigoi, vrabii, gugustiuci. 
L-am rugat pe acel gardian, ca tot zicea ca ii plac pasarile, sa ii 
sfatuiasca pe proprietarii acelei masini de floricele sa nu mai 
arunce resturile la pasari. Contin multa sare si fac mai mult rau 
decat bine. 
La intoarcerea din oras, unde am avut de rezolvat unele treburi, 
am zabovit iarasi in Cismigiu: jumatate de ora, intre 19,30 si 20, 
pe intuneric si ploaie. In afara de cativa ,,catelari", Cismigiul era 
pustiu. Dar animat de cantecul asurzitor al mierlelor si de 
bolboroseala afona a broastelor de pe lac. 
(Jurnal de pasarar, fila din 3 aprilie 2013). 

stefan s.
13 aprilie 2013

Scoala...in natura

Se cunoaste ca e saptamana Scolii altfel, centrul orasului era plin  
de grupuri de elevi. Si in Cismigiu era aceeasi forfota scolareasca! 
Am vazut dascali vorbindu-le copiilor despre natura, citindu-le 
numele copacilor de pe tablite, mirandu-se si ei de platanii uriasi 
din mijlocul parcului. 
Tineretul ar trebui scos mai des in natura si desprins asfel de vraja 
nefasta a calculatorului. Ar trebui sa existe lectii in aer liber, chiar 
si dascalii ar avea nevoie de putina contemplare a naturii. 
Trecand pe langa aceste grupuri de elevi, am vazut ca exista si 
dascali deficitari in cunoasterea unor lucruri de-a dreptul elementare. 
O fetita, cu un balon colorat in mana, si-a intrebat profa: 
- Ce pasari sunt acestea, doamna? 
Doamna, o femeie in varsta si durdulie, s-a uitat cu suficent dezinteres 
la cele doua pasari. 
- Cred ca sunt stancute, a zis in cele din urma. 
- Ce frumoase...ce pestrite sunt! s-a mirat fetita. 
Tocmai treceam pe langa grupul lor si am auzit discutia. 
- Sunt grauri, i-am zis fetitei, si mi-am vazut de drum. N-am vrut ca 
fetita aceasta, curioasa din fire, sa traiasca cu sentimentul ca stancutele 
sunt... pestrite! 
- Auziti, doamna, nu sunt stancute, sunt grauri..., am auzit-o pe fetita 
zicandu-i profesoarei. 
- Asa o fi, a zis doamna...tot pasari sunt! 
In mijlocul naturii, toata lumea are de invatat cate ceva. Daca scoala 
romaneasca ar fi mai des ... altfel decat in mod obisnuit, ce bine ar fi! 
(Insemnare de ieri, 2 aprilie 2013). 

stefan s. 
3 aprilie 2013

O poveste cu Piu-piu

Ieri am vazut primul fluture pe anul asta - si nu o albilita oarecare, 
ci un fluture mare, frumos colorat cu rosu-violet si negru: zbura 
bezmetic de atat lumina, cat pe ce sa dea peste mine! 
In Cismigiu, intre orele 10 si 11. Pasaret observat: 
- Anas platyrhynchos - o pereche; lacul are putina apa.
- Motacilla flava - 2 expl.
- Carduelis chloris - 2 expl. 
- Parus caeruleus - in arborele de Maclura pomifera. 
- Parus major - cantecul lor se aude peste tot. 
- Turdus merula - de asemenea, prezenta sonora.  
- Dendrocopos syriacus - doua perechi; una dincolo, cealalta 
dincoace de pod. A doua pereche se hranea; el si ea, impreuna, 
intr-un corcodus, de pe malul lacului. Se foloseau de asa-zisa 
,,nicovala": culegeau samburi uscati de corcodusa de pe jos si ii 
spargeau aici. Si totul se petrecea la nici 3 m de mine; se stie ca 
sunt destul de sfioase aceste pasari. Dupa ce au plecat, am cercetat 
,,nicovala" din corcodus, aflata la cca 2 m de sol: am gasit aici mai 
multe coji de la samburii sparti. (Tot acum am vazut si florintii; au
coborat in iarba, la doar doi metri de picioarele mele !). 
In timp ce le urmaream la lucru pe cele doua D. syriacus, s-a oprit 
langa mine si o mamica cu fetita ei de vreo 3 anisori. 
- Piu-piu! s-a bucurat fetita...Piu-piu!...si intindea manutele spre cele 
doua ciocanitori. 
A meritat sa vad bucuria din ochii acelei fetite, interesul ei pentru cele 
doua piu-piu. Copiii percep cu alte simturi realitatea, natura e vie si 
atractiva pentru ei. 
Seara, cu coatele pe geam, am baut un ceai si am admirat superbul 
apus de soare. Antenele de pe blocuri si intreg vazduhul erau pline de 
grauri inca neasezati la casa lor. Cativa pescarusi razleti si, in departare, 
doua rate salbatice se grabeau spre Lacul Morii, sa nu le prinda noaptea 
pe drum. Numai Madalin, mierloiul meu, cocotat in varful teiului, a 
cantat pana cand noaptea a imprumutat intreaga culoare din penajul lui. 
(Jurnal de pasarar - din fila de jurnal de ieri, 1 aprilie 2013). 

stefan s. 
2 aprilie 2013

O frantura de curcubeu

A iubi pasarile inseamna a iubi natura, iar a iubi natura inseamna 
a respecta viata. Viata inseamna tot ce exista in jurul nostru, de la 
pasari, fluturi si pomi si pana la semenii nostri. 
In fiecare pasare e un strop de viata, cum in fiecare om ar trebui 
sa existe un mic imbold de a cunoaste viata. 
Cum spunea Einstein: Nu am un talent anume, sunt doar curios din 
fire! 
Daca am avea putina curiozitate, am vedea ca in simplu zbor al unei  
pasari exista o frantura de curcubeu care leaga doua lumi din ce in ce 
mai separate: lumea inconjuratoare de lumea noastra interioara. Ne 
instrainam tot mai mult de viul din jurul noastru, spre marea noastra 
saracie sufleteasca. Nu traim doar prin fortele proprii, vietuim si 
datorita unui pom uitat adesea in vitregia anotimpurilor. Nu traim doar 
pentru noi, ci si pentru banala pasare ce canta pe o ramura inflorita. 
Daca n-ar fi natura, n-am mai fi nimic, poate doar o mana de lut risipita 
in cenusa istoriei. O biata amintire, pe care n-ar trai-o si n-ar 
rememora-o nimeni. 
De aceea, a vorbi despre pasari inseamna a vorbi despre propria 
noastra viata, despre eul nostru launtric care, fara sa constientizam acest 
lucru, insufleteste tot ce are dreptul la existenta. 
Asadar, sa privim cu atentie o pasare: in zborul ei exista si o particica 
din sufletul nostru! 

Astazi e 1 aprilie si - nu-i nicio pacaleala - chiar e Ziua Pasarilor. 
Succes celor de la SOR, succes tuturor celor care isi rup o particica din 
viata lor pentru a o dedica acestor fapturi minunate care sunt pasarile!

stefan s. 
1 aprilie 2013

Pe Lacul Morii, la promenada

Mi-e dor de Lacul Morii cel de altadata, plin de liniste si de 
locuri salbatice. Ce-am vazut aseara, nu prea m-a incantat. E 
bine ca s-a amenajat acel loc de promenada, unde oamenii se 
plimba, alearga, stau pe banci si admira apele lacului pline de 
pasari salbatice. E frumos, e civilizat, asa fac multe orase pentru 
locuitorii lor: ii rasfata, amenajandu-le locuri verzi, sa respire 
oamenii aer curat si sa viseze la natura distrusa de multe ori de 
tot felul de ambitii desarte. Dar mie, mai cusurgiu de felul meu, 
mi-e dor de lacul anilor '90, cand umblam linistit pe aici si 
admiram sute si mii de pasari in migratia lor de primavara. De 
acel lac mi-e dor mie, cu maluri salbatice, fara mese si locuri 
pentru gratare, fara forfota de oamenii cu cutii de bere in maini si 
cu caini lasati sa alerge peste tot. Numai ca, m-am obisnuit deja 
ca visele nu pot deveni realitate...decat partial. 

Deci, seara, intre orele 17 si 18,30, pe Lacul Morii: 
- Motacilla alba: 3 expl., se hraneau pe dig, langa apa.
- pe lac, multime de pasari: Larus sp. + Anas platyrhynchos.
- Fulica atra: un singur expl., izolat de grupul celorlalte pasari 
mentionate mai sus, in apa de langa stavilar.
Ma asteptam la mai mult, m-am multumit cu putin. 
La stavilar inca se mai pastreaza placa in care se vorbeste despre 
santierul tineretului de aici, din anii 1985-1987, si despre 
,,romantismul revolutionar" de altadata.
Se schimba oamenii si mentalitatile, ideile mor si se nasc altele, pana 
si locurile nu mai sunt aceleasi. Si totul atat de repede, ca anii scursi 
aproape ca ii poti numara pe degetele de la doua maini. 

stefan s. 
31 martie 2013

In parc, dupa pasari

Dimineata intunecata si racoroasa; a plouat putin. In parcul Dr. 
Taberei, o scurta ,,vizita", intre h10 si h11 - nu am mai fost de 
anul trecut. Putina lume, doar ,,catelarii" si ,,sahistii (tablagii)" 
nelipsiti din orice parc si pe orice vreme. 
Sa notez ce pasaret am observat, ca pentru asta m-am dus: 
- Turdus merula - e plin parcul de aceasta specie: cca 20 expl. 
vazute - (langa picioarele mele: band apa, ciugulind paine sau 
scotand viermi din pamantul umed); cantecul lor se aude peste tot. 
- Erithacus rubecula - 3 expl., in doua locuri diferite (doi dintre ei 
alergandu-se printre tufisuri).
- Dendrocopos syriacus - o femela (localizata mai intai datorita 
tipatului ei, apoi vazuta de aproape; a coborat in iarba, de unde a 
zburat cu ceva in cioc). 
- Fringilla coelebs - in doua stoluri de cca 10 indivizi fiecare, in 
amestec si barbatusi si femele; in pomi sau pe pajiste. 
- Pica pica - o pereche; au cuibul intr-un platan, chiar la una dintre 
intrarile in parc. 
- Streptopelia decaocto - destui. 
- Parus major - cantec peste tot. 
- Corvus corone cornix - cateva; una din ele, pe spatiul din spatele 
unui local (terasa), se lupta cu un ciolan plin de zgarciuri. 
- banalele Passer domesticus. 
- n-am vazut porumbei. 
Lacul e lipsit de apa; pomi inmuguriti, salcii inverzite; inca mai sunt 
violete inflorite(Viola odorata). 
(Jurnal de pasarar, fila de astazi). 

Anunt: SOR impreuna cu Muzeul National al Satului vor sarbatori
impreuna cu toti cei interesati ,,Ziua Pasarilor" in Muzeul National 
al Satului ,,Dimitrie Gusti", maine 31 martie 2013. Iata si programul: 
- h 11: Teatru de papusi Clopotel 
- h 12: Ateliere pentru copii: Tur ornitologic, Face Paiting, Ornat 
turta dulce, Origami 
- h 13: Expozitie foto Sebastian Bugariu: Pasarile salbatice prin 
obiectiv de biolog - chiar merita a fi vazuta - n.m. 
- h 15: Vizionare film documentar: Viata secreta a pasarilor 
- h16: Concert Tapinarii.

stefan s. 
30 martie 2013

In Cismigiu - paine si pasari

Ziua a inceput minunat, cu doua codobaturi albe (Motacilla alba) 

vazute langa blocul invecinat: ciuguleau din painea aruncata vrabiilor.

In Cismigiu, cu doua paini cumparate am hranit pasarile. S-au adunat 

cu zecile in jurul meu: vrabii, porumbei, gugustiuci, dar si cateva mierle, 

2 macaleandri, 3 grauri, 2 pitigoi mari, cateva cinteze. Toate aceste 

pasari, fara mofturi, s-au infruptat din painea aruncata de mine. Zapada 

si frigul de-afara au fost buni … bucatari!

In acelasi timp am urmarit si doi masculi de Dendrocopos syriacus, cca 

15-20 de minute. I-am observat de aproape, s-au harjonit  in copacii 
aflati in preajma mea, la doar cativa metri de sol. Totul s-a desfasurat 
pe muteste, fara strigate (cu doua exceptii) si fara violente fizice (doar 
doua lovituri de cioc au schimbat intre ei). Coborau de-a-ndoaselea pe 
trunchiul copacului, in acelasi timp, ca la dansul sincron, se amenintau, 
isi rasuceau capetele, se alergau unul pe altul, lipsind orice intentie de  
… paruiala.

I-am lasat in pace, n-aveam timp sa stau dupa ei, si am incercat sa dau 

de un alt picid, a carui tipat sinistru rascolea tot Cismigiul. L-am descoperit 

cu greu, in varful uscat al unui arbore, undeva pe langa ,,Izvorul lui Eminescu”. 

Statea aproape nemiscat, scotand acel tipat caracteristic, cam o data la 

doua minute. Pentru un scurt moment, in timp ce se muta dintr-un copac in 

altul, am putut da si verdictul: o femela de Picus viridis (se stie ca la aceasta 

specie tipa si femela).

Am vazut trecand in zbor si un stol de vreo 4-5 sturzi; am remarcat culoarea 

rosie-caramizie a pieptului unuia dintre ei (Turdus pilaris ?).

Si o ultima observatie: linga ,,Izvorul lui Eminescu”, din pamantul umed de aici, 

un macaleandru scotea cu ciocul viermusi. Era atat de ocupat cu munca lui, ca 

nici nu m-a bagat in seama, spre fericirea mea.

In Cismigiu era zapada, atat pe jos cat si pe crengile pomilor (mai ales pe cetina 

coniferelor). 

(Jurnal de pasarar, fila de ieri, 28 martie 2013) 

Am trecut si astazi prin Cismigiu, am putut sa zabovesc doar 30 de minute. 
Aceleasi pasari; de data aceasta au lipsit ciocanitorile (ambele specii), sturzii 
si macalendrii. Doi grauri se certau de la o coaja uscata de pizza. Am avut parte 
si de o surpriza: un botgros (Coccothraustes), o pasare sperioasa si ascunsa, de 
obicei, privirii. S-a apropiat pana la cativa pasi de forfota celorlalte pasari, oare 
sa fi ravnit si el la painea aruncata de mine?
In compensatie, ca tot n-am avut ocazia sa-l vad in Cismigiu, intors acasa, la 
coltul blocului am vazut un macaleandru. Asta-i cunostiinta veche, il vad 
frecvent in zona si iarna si vara.

stefan s. 

29 martie 2013

 

Ninsori si instincte

               ninge 
               prin fata ferestrei trece, 
               cu zboru-i inflorit  
               un sticlete.
               (aproape haiku)
De aceste versuri, scrise cu cateva ierni in urma, mi-am amintit 
dis-de-dimineata, cand am tras storurile de la fereastra. Afara 
ningea...si un stolisor de Carduelis zbura prin fata ferestrei.

Desi a nins si a fost frig, perechea de grauri si-a pazit cu 
strasnicie scorbura din plopul din fata blocului. El, in rastimpuri, 
fluiera smechereste! 
Vrabiile si cele doua mierle, foarte atente la igiena lor personala, 
au facut o baie strasnica in baltile de pe strada...Mi s-a facut frig 
numai privindu-le. 
Am trecut pe la SOR, mi-am amintit ca nu mi-am platit cotizatia 
pe anul in curs. Sunt membru (neactiv) intr-o societate ornitologica, 
macar atata lucru sa fac si eu. M-am intors cu o geanta de reviste 
despre pasari, si multumesc pe aceasta cale dlui Valentin, pentru 
amabilitate si intelegere. 
Spre seara a inceput sa ninga, bacovian de-a dreptul. Si un 
porumbel, venit parca de pe alta lume, a rupt crengute din teiul 
din fata ferestrei si a zburat cu ele in cioc...Inca unul, pe langa 
graurii familisti si zabauci, caruia ninsoarea nu i-a ravasit instinctele.

stefan s. 
27 martie 2013

Iarna in luna lui martie

Iarna in martie, cod portocaliu de viscol si ninsori in Bucuresti. 
In blocul din fata, o batrana hraneste la geam cateva vrabii 
zgribulite. 
Ciori posace, grauri zburand bezmetici; un uliu a dat iama in 
vrabiile de la fereastra noastra. In arborele de Maclura, 
Madalin, mierloiul meu, sade posomorat: nu-i cade bine 
aceasta rasturnare de situatie...Si-n tot pustiul asta alb, un 
graure canta!

Madalin canta numai dimineata si seara; in fiecare dimineata 
ma trezeste cu fluieratul lui. A devenit tot mai matinal, doar in 
ultimele zile nu i-a mai ars de dat concerte. 
Daca tot ma trezeste dis-de-dimineata, am notat orele cand 
incepe sa se dea in spectacol: 
- 17 martie:  h5 si 15 min. 
- 18 martie:  h5 si 10 min. 
- 19 martie:  h5 si 00min. 
- 20 martie:  h4 si 50min. 
- 21 martie:  h4 si 40min. 
- 22 martie:  h4 si 40min. 
- 23 martie: nu l-am auzit (am dormit bustean); 
- 24 martie: nu - dimineata friguroasa: 5 grade pe minus; 
- 25 martie: nu - dimineata friguroasa: 4 grade pe minus;
- 26 martie: nu - viscol, iarna adevarata. 
Cand scriu aceste randuri, doua cotofene, cu tinuta lor sobra si 
cu un aer visator, pasesc agale prin zapada de pe blocul vecin. 
Facand referire la albul din penajul cotofenei Jules Renard
scria: ,,Ii ramane totdeauna din iarna trecuta putina zapada"...
Zapada ar fi destula si peste tot, caci iarna asta nu se lasa 
induplecata sa plece. 

stefan s. 
26 martie 2013

Tot mai putin loc pentru copaci

Inca mai exista stoluri de grauri, seara antenele de pe blocuri 
sunt negre de numarul lor. 
Unii grauri s-au separat in perechi, manifestari teritoriale 
evidente. Doi dintre ei au pus stapanire pe un plop din fata 
blocului vecin. Or fi aceiasi care se roteau, nedumeriti, in 
jurul fostului plop, in care si-au avut cuibul anul trecut, plop 
abia taiat de cei de la ADP. 
Orasul asta e pe zi ce trece mai sarac in copaci batrani, iar 
de arborii batrani depind atatea specii de pasari. Inteleg, pe 
trotuar, la marginea strazilor, un copac batran poate deveni 
un pericol public, dar intr-o gradina, unde exista atata spatiu 
pe care nu-l frecventeaza nimeni? In ultimii doi ani, din jurul 
blocului meu, unde (mai) exista ceva spatiu verde, au disparut 
cel putin 20 de copaci batrani, nemaivorbind de alti pomi mai 
tineri. In total, vreo 50 de arbori au fost sacrificati fara rost. 
Drujbele celor de la ADP au avut ceva de munca! 
Ne place sau nu, nimeni nu misca un deget in ceea ce priveste 
natura. Taiem copaci si facem in locul lor parcari. Masini, cat 
mai multe masini!...Sa avem cu ce pleca ...departe, la iarba 
verde!  
O sa murim sufocati intre betoane...dar fericiti ca am gasit un 
loc unde sa ne putem parca propria masina.

stefan s. 
25 martie 2013

Cosasii canta la Muzeul Antipa

N-am mai vizitat Muzeul Antipa din anul 2000. Am facut-o 
astazi. Pasararul s-a dus sa vada pasari impaiate! 
Muzeul arata bine, asa modernizat si intr-o noua prezentare.
Trebuie sa recunosc, cu toata pasiunea mea pentru pasari, 
ca cel mai impresionant exponat de la acest muzeu ramane 
Deinotherium gigantissimum. Mai ales ca acest ,,animal 
teribil" are si statut de ,,unicat mondial". E uluitor scheletul 
asta preistoric, cu toate ca apartine unui animal tanar, deci 
mai pricajit decat un adult. Cica ar avea vreo 7-8 milioane 
de ani vechime! ... Doamne, unde incape atata istorie pe 
,,botul asta de huma" numit Pamant?...Va dati seama ce forta 
avea un astfel de ,,animal teribil", daca dobora un copac doar 
ca sa-i manance frunzele si coaja!
Pentru necrofili - si am vazut ca erau destui, dupa coada de la 
casa de bilete - muzeul are o surpriza: expozitia de cadavre.
Cadavrele a 200 de chinezi - recuperate de prin cine stie ce 
geamantane; glumesc, se intelege! - conservate perfect si expuse 
in diferite pozitii anatomice. Biletul e ieftin, costa doar 60 de lei!! 
Si pe gratis daca ar fi fost si tot n-as fi intrat intr-o astfel de ... 
cripta! 
Eu am intrat in sala de conferinte, sa vad si sa aud cosasi cantand. 
,,Cosasii de poiana - micii ,,chitaristi" din paduri", conferentiar Dr. 
Ionut Iorgu. Desi rezervata celor mici, conferinta a trezit interes 
chiar si unui pasarar ca mine. 
Lumea asta e plina de fapturi marunte si interesante. Si de oameni 
...care n-au habar de ele! 

stefan s.
23 martie 2013 

Gugustiuci si salcami, un strop de istorie

Voi nota cateva randuri despre gugustiuci (Streptopelia decaocto),
ca tot ii ingras toata ziua la fereastra. 
In tinerete, cand frecventam un cenaclu literar (de anonimi), mi-a 
fost dat sa aud un lung poem istoric despre daci si romani citit de 
un coleg al meu. La un moment dat, printre versurile acestui poem 
si-au facut aparitia un salcam si cativa gugustiuci!...Eroare istorica, 
nu aveau ce cautau aici! Salcamul a aparut la noi pe la jumatatea 
secolului al XVIII-lea, iar gugustiucii...mult mai tarziu. 
Iata cateva date despre gugustiuc (la S. Pascovschi, ,,Din istoricul 
patrunderii gugustiucului in Romania", Revista VPS nr. 8 din 3 
martie 1969), pe scurt, nu lungesc cuvantul meu: 
- 1925-1926: putini gugustiuci in Bucuresti, autorul credea ca au 
fost scapati din vreo colivie (voliera); 
- ,,in afara Capitalei nu i-am observat pana in 1931", in sudul tarii. 
- expasiunea in tara ar fi inceput din anul 1936: 
   - in Moldova: 
       - Focsani, 1946 
       - Iasi, 1947 
       - Botosani, 1955 
   - in Ardeal, gugustiucii au patruns mai tarziu, dupa 1949. 
Expansiunea gugustiucului e una naturala; Asia de sud este tara lui 
de origine, la noi venind din Asia Mica. In locurile natale gugustiucul 
era o pasare migratoare, la noi a devenit sedentara si antropofila! 
Depinde de om, asa cum depind si porumbeii din parcuri. 
E o pasare frumoasa, cuminte, blanda, mult mai atragatoare decat 
ruda ei porumbelul (dupa parerea mea). Imi plac gugustiucii, 
intotdeauna am hranit astfel de pasari la fereastra. 

stefan s. 
22 martie 2013

Semne de primavara

Da, semne de primavara: un zarzar inflorit, undeva pe langa 
Ateneul Roman. In Cismigiu, tufele de Forsythia au deja 
culoarea lamailor. Tot aici, la Izvorul lui Eminescu, trei flori 
de grausor (Ficaria verna) dau o pata de culoare cenusiului 
din jur. - Zabovesc putin: ,,Ce planta minunata!", asa spunea 
despre acest grausor Ion Simionescu in ,,Flora Romaniei". 
Intr-adevar, grausorul are o biologie interesanta -.
In Cismigiu, daca e mare concurenta, mierloii se intrec in cantec 
si peste zi. Madalin al meu, mai comod din fire, canta doar seara 
si dimineata. Ce inseamna sa nu porti grija unor rivali seriosi! 
Cel mai mic mamifer din lume este liliacul-bondar: are dimensiunea 
insectei al carui nume il poarta - asa citesc pe coperta a 4-a a 
unei carti rasfoite intr-o librarie din Centru. Tot in Centru, pe 
trotuar, o jumatate de mamaliga, un pumn de boabe de grau si vreo 
20 de vrabii adunate in jurul lor. Chiar in inima cetatii mamaliga 
romaneasca are mare cautare! 
Aflu de la TV: castorul rezista sub apa pana la 15 minute - si poate 
sa si manance in acelasi timp! Puii acestor animale dintoase nu se 
pot scufunda, plutesc deasupra apei ca un dop! Raman in preajma 
parintilor vreo doi ani; si stiti de ce? Ca sa invete sa doboare un 
copac! 
Seara, pe la ora 19, pe nor, ploaie si intuneric, cateva stoluri de ciori 
imi croncane pe la fereastra. Da, am aflat si noi: vin ninsori, chiar 
daca suntem spre sfarsitul lui martie.
Spunea Jules Renard: ,,Stelele. La Dumnezeu s-a aprins lumina". 
Noaptea asta, cand ploaia imi joaca marunt pe pervazul ferestrei,
Dumnezeu si-o petrece cu lumina stinsa! 
(Jurnal de pasarar, fila de astazi).

stefan s. 
21 martie 2013

Dragoste cu nabadai

L-a luat de mot si dadea cu el de pamant. Nu o data, ci de 
mai multe ori... Credeti ca s-a potolit? As! Ciufulit bine, s-a 
scuturat putin, apoi, infoiat ca un curcan, a inceput sa-i faca, 
iarasi, curte. Cea vizata, nepasatoare (sentimental) la toata 
insistenta lui, l-a admonestat din nou. 
- Potoleste-te, parca i-a zis, nu vezi ca esti ridicol! 
Sarea praful, cand dadea cu el de pamant...De, dragoste cu 
nabadai, dragoste intre vrabii si vrabioi. 
Anul trecut, in primavara, am vazut o scena asemanatoare, in 
cimitir, pe un mormant vecin cu cel al lui tata socru. (In cimitire 
nu ,,traiesc" doar morti, ci si o multime de pasari!). 
Mama soacra ma striga, sa-i dau catuia ca sa tamaieze, eu, cu 
ochii la cele doua vrabii, habar n-aveam. 
- Stefane! 
Stefan, nimic. 
- Mai Stefane! 
Neam, Stefan era in lumea lui.  
A luat mama soacra un bolovan si a aruncat in cele doua vrabii. 
- Ma!...Mai traiesti?!...Eu credeam ca a murit doar tac-tu!!...
Vrabiile sunt cele mai banale pasari de la noi. Dar am ramas atasat 
de ele, le ador, de mic copil le-am hranit la fereastra. 
Primavara, vrabiile, mai ales vrabioii, sunt de nerecunoscut. Li se 
dezvolta glandele sexuale, intra in calduri cu totii; la femela se 
mareste ovarul si numarul de ovule, la masculi, volumul testiculelor 
e de 1127 de ori mai mare in aceasta perioada. ( D. Radu). 
Le trece repede fierbinteala si dragostea va deveni rutina, cand 
gurile mereu flamande ale puilor vor striga dupa mancare.
(Fila veche de jurnal). 

stefan s. 
20 martie 2013

Iarna-i ca vara...

Iarna nu-i ca vara, spunea un personaj celebru.
Ma gandeam ca sunt mai bine de zece ani de cand n-am mai 
vazut cojoaice in Bucuresti. Nu zic ca nu mai exista, spun doar 
ca eu sunt cel care nu le-am observat. Nu le-am vazut decat 
iarna, anotimpul lor preferat de haladuiala, dar au trecut atatea 
ierni de cand nu m-am mai bucurat de prezenta lor. Ma gandeam 
ca mi s-a facut dor de aceasta pasare, marunta si bruna, situata 
ca marime ,,intre vrabie si pitulice", cum spunea D. Radu. 
Da tarcoale trunchiului de copac, catarandu-se doar de jos in sus,  
dinspre radacina spre coroana lui, ca un minuscul soricel. 
Numele ii vine de la scoarta (coaja) de copac, de care viata
pasarii depinde atat de mult. Exista doua specii, greu de deosebit 
de amatori ca mine, practic doar ghearele de la picioare si culoarea 
sprancenii fac diferenta intre ele. Cu siguranta ca eu am vazut-o pe 
Certhia familiaris, cealalta cojoaica, cea cu degete scurte, cum mai 
este numita, Certhia brachydactyla, nu sunt sigur daca isi face simtita 
prezenta in Bucuresti. Date despre aceasta pasare sunt greu de gasit, 
doar cateva generalitati, ornitologii parca tratand-o cu mai putin interes.
Cu toate acestea, la Victor Ciochia, in ,,Pasarile clocitoare din Romania", 
pagina 219, apare urmatoarea noutate: ,,Adesea, pana la inceperea celui 
de al 2-lea clocit, parintii mai dau hrana puilor; daca este cazul ca unul 
din pui sa fie mai plapand, masculul se ocupa in continuare de el".
N-ar trebui sa ma mir ca nu mai vad cojoaice in Bucuresti, cand arborii 
batrani din acest oras au ajuns pe cale de disparitie.
In cartierul meu, in drum spre serviciu sau cu alte treburi, le vedeam 
frecvent, iarna, prin gradinile blocurilor. Dar vremurile se schimba si, in 
ce priveste cojoaicele, iarna-i ca vara, adica tot mai pustie in astfel de 
pasari.

stefan s. 
19 martie 2013

Un cuib e doar un cuib?

Un cuib de pasare, spre deosebire de o locuinta omeneasca, 
este rezultatul unui act instinctiv, lipsit de logica si orice urma 
de ratiune. Pasarea nu gandeste, nu concepe niciun plan de 
constructie, asa cum ar face un lucrator uman pus intr-o situatie 
similara. 
Sa luam, de pilda, cazul unei pasari mici, insectivore, care atinge 
maturitatea sexuala la 9-11 luni de viata. Practic, in vara urmatoare 
aceasta pasare, dupa ce s-a intors din ,,tarile calde", isi va intemeia 
o familie. N-a vazut pe nimeni din specia ei construind un cuib, nu 
are habar de lectii de ucenicie, de pregatire si calificare profesionale. 
Nu. Ea are nevoie de un stimul si atat, restul vine de la sine. 
Folosindu-se doar de cioc si de ghearele de la picioare, aceasta 
pasare va impleti un cuib de toata frumusetea. Cum a reusit? Daca 
ar putea sa vorbeasca, n-ar sti nici ea insasi ce sa-ti raspunda. 
Am gasit zilele acestea, mai precis pe 11 martie, un cuib vechi in 
gardul viu din fata blocului. Un cuib de anul trecut, parasit, cu un 
singur ou pe fundul lui. Cuibul are forma de caus, impletit maiestrit, 
cu un diametru de 8 - 9 cm, situat la un metru de sol. Oul e mic, de 
un alb murdar, cu pete cafenii, avand dimensiunile de 1,8 x 1,4 cm. 
Si cuibul si oul din el s-au pastrat destul de bine desi au trebuit sa 
suporte vitregiile unei ierni. Toate datele notate de mine arata ca 
atat oul cat si cuibul au apartinut unei silvii de campie (Sylvia 
communis). Pasare discreta, populand tufisurile si vegetatia joasa, 
silvia si-a construit un cuib intr-un loc destul de circulat. Am trecut 
de atatea ori pe alee si nimic nu mi-a dat de banuit despre intentia 
acestei silvii (si nu sunt chiar atat de nepasator la ce se petrece in
 jurul meu).
Un cuib e doar un cuib?...La putina reflectie te indeamna pana si un 
cuib de silvie parasit. 

stefan s.
18 martie 2013

Matasarii, nici anul asta!

A mai trecut o iarna - si s-a risipit inca o oportunitate de a 
vedea si a admira matasarii. Si am batut Cismigiul, in sus si 
in jos, de cate ori am avut ocazia...Nimic! Ori matasarii au 
lipsit, ori soarta a fost cruda cu mine. Au fost zile geroase, 
neprielnice in nordul indepartat, cu siguranta ca matasarii 
au hoinarit si prin tinuturile noastre. Numai ca drumurile 
noastre nu s-au intalnit nici de data asta. 
Nu am vazut niciodata aceste pasari, le stiu doar din lucrarile 
ornitologice, de pe Youtube, din filmele documentare. As fi 
in stare sa le descriu fiecare pana in parte desi nu i-am putut 
vedea, pe viu, macar o singura data. A vedea matasarii e una 
din dorintele mele cele mai vechi, inca din copilarie visez la 
aceasta intalnire. 
In viata, pasii nostri se pot risipi si rataci pretutindeni. Cine stie, 
poate ca la un ceas tarziu al vietii, cand dorintele dau in parg de 
atata asteptare, ma voi afla si eu in preajma acestor pasari 
miraculoase. Exista intalniri la care visezi de cand te stii. Si cand 
iti doresti ceva cu adevarat, maini nevazute, de care poate ca 
nici nu ai habar, descalcesc si aranjeaza diverse cai, doar pentru 
a indeplini o umila dorinta omeneasca.
Matasari, pasari de poveste, ce iarna binecuvantata ne va pune 
fata in fata, nu spre folosul vostru, ci spre marea mea bucurie 
sufleteasca? 

stefan s. 
17 martie 2013

Ninsoarea graurilor

M-am trezit, cu ninsoarea la fereastra, fulgi razleti dar insistenti. 
In arborele de Maclura, cel cu ,,nuci verzi", statea, cam pleostit, 
mierloiul meu. De ceva vreme, in fiecare dimineata la ora 5, ma 
trezeste cu cantecul lui. Astazi a cantat in ninsoare, necajit ca 
primavara asta capricioasa ii cam da planurile peste cap. Tocmai 
cand soata lui trudea din greu la construirea cuibusorului lor de 
nebunii. Intre noi fie vorba, pe Madalin (asa il alint eu pe mierloiul 
asta) nu l-am vazut miscand un pai. Madalina face totul. Cara paie, 
ramurele si lut (ieri a plouat, asa ca a avut lut gata facut pentru 
captusirea cuibului). El, ca orice mierloi care se respecta, canta dar 
nu prea mult, dimineata si seara atat, in restul zilei nu l-am auzit - si 
trage cu ochiul la eventualii rivali sau amanti care i-ar putea tulbura 
intimitatea. Acum, ca tot am aruncat firimituri de paine la vrabii, a 
venit si el sa se infrupte. L-a urmat si Madalina, lasand la o parte 
truda cuibului. Mi-am pregatit o cana de lapte cald si stau cu coatele 
pe geam si-i privesc. Sub ninsoarea care s-a intetit deja, cei doi 
mananca linistiti. Apoi, na belea! gaita e chiar in plopul in care ei si-au 
facut cuibul. Au sarit amandoi ca arsi, tacanind furiosi si alungand-o 
pe coana gaita pana dincolo de bloc. Apoi, multumiti de reusita, au 
revenit la ale lor: Madalin, in arborele de Maclura, "sa stea de veghe 
la hotare", Madalina, ca orice casnica respectabila, sa trebaluiasca 
prin gospodaria proprie.
Sambata dimineata, cu o cana de lapte in mana, la geamul din bucatarie. 
Si afara ninge, razlet dar nostalgic de spectaculos, o ninsoare din acelea 
cu nume puerile. Nu stiu, parca i-as spune ,,ninsoarea graurilor", ca tot 
sunt pline antenele blocurilor de aceste aripate abia sosite dinspre sud.

stefan s. 
16 martie 2013