Mi-e dor de Lacul Morii cel de altadata, plin de liniste si de
locuri salbatice. Ce-am vazut aseara, nu prea m-a incantat. E
bine ca s-a amenajat acel loc de promenada, unde oamenii se
plimba, alearga, stau pe banci si admira apele lacului pline de
pasari salbatice. E frumos, e civilizat, asa fac multe orase pentru
locuitorii lor: ii rasfata, amenajandu-le locuri verzi, sa respire
oamenii aer curat si sa viseze la natura distrusa de multe ori de
tot felul de ambitii desarte. Dar mie, mai cusurgiu de felul meu,
mi-e dor de lacul anilor '90, cand umblam linistit pe aici si
admiram sute si mii de pasari in migratia lor de primavara. De
acel lac mi-e dor mie, cu maluri salbatice, fara mese si locuri
pentru gratare, fara forfota de oamenii cu cutii de bere in maini si
cu caini lasati sa alerge peste tot. Numai ca, m-am obisnuit deja
ca visele nu pot deveni realitate...decat partial.
Deci, seara, intre orele 17 si 18,30, pe Lacul Morii:
- Motacilla alba: 3 expl., se hraneau pe dig, langa apa.
- pe lac, multime de pasari: Larus sp. + Anas platyrhynchos.
- Fulica atra: un singur expl., izolat de grupul celorlalte pasari
mentionate mai sus, in apa de langa stavilar.
Ma asteptam la mai mult, m-am multumit cu putin.
La stavilar inca se mai pastreaza placa in care se vorbeste despre
santierul tineretului de aici, din anii 1985-1987, si despre
,,romantismul revolutionar" de altadata.
Se schimba oamenii si mentalitatile, ideile mor si se nasc altele, pana
si locurile nu mai sunt aceleasi. Si totul atat de repede, ca anii scursi
aproape ca ii poti numara pe degetele de la doua maini.
stefan s.
31 martie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu