Ziua Mondială a Păsărilor.
Am scris câteva rânduri pe blogul meu.
(1 aprilie 2014)
Ce vânzoleală de păsări!
E o reală plăcere să le vezi și să le asculți.
Cireșii și haina lor de lumină...
Soneria telefonului mobil al unui tânăr aflat în autobuzul cu
care circulam imita perfect cântecul de privighetoare.
O vrabie ciugulind dintr-o floare de păpădie.
Pe creanga unui corcoduș înflorit, un pițigoi se dădea în spectacol.
Făptura asta mică, cât o nucă însuflețită, se auzea în tot cartierul!
În înserare, cântec de mierloi îndrăgostiți.
(2 aprilie 2014)
ștefan s.
10 aprilie 2014
 |
| - foto: șt. s - |
În drum spre casă, cu patru sacoșe grele. Le-am lăsat jos, să-mi
trag puțin sufletul. La un metru de mine, pe tulpina unui plop, un
Parus major. Deloc speriat, glăsuia dulce și subțire, cu ochii la mine.
Unde-i aparatul foto când ai nevoie de el? L-aș fi fotografiat și i-aș
fi înregistrat glasu-i delicat. Nu întâlnești la tot pasul astfel de pițigoi
netemători în prezența omului.
S-a oprit o bătrână lângă mine.
- La ce vă uitați așa atent?
- La copacul din față...
- Ce se mișcă acolo?
- O pasăre.
Pițigoiul, văzând doi gură-cască la un metru de el, a zburat și ne-a
lăsat în plata Domnului.
Bătrâna: - Era un sturz?
- Sunteți pe-aproape, doamnă...
Bătrâna a plecat. Corcodușii, în adierea unui vânt subțire, își scuturau
floarea... Deh! e primăvară... Un graure fluiera într-un plop din
vecinătate. Aș mai fi zăbovit, aerul mirosea plăcut, iar cerul avea
culoarea limpede a petalei de saschiu... Mi-am luat sacoșele grele și am
pornit spre casă. Spre treburile și grijile zilnice.
 |
| - foto: șt. s - |
ștefan s.
3 aprilie 2014
 |
| - foto: șt. s - |
|
|
|
E Ziua Păsărilor astăzi.
Au și păsările o zi a lor, pe care, din păcate, o cinstesc doar cunoscătorii.
Eu sunt un păsărar oarecare, în sensul naiv al cuvântului, nici măcar
ornitolog amator nu mă pot numi. Cum notam în Jurnalul de anul trecut,
eu nu sunt specialist, am acces la puține date tehnice, dar a urmări o pasăre
în mediul ei natural - când îți stă la îndemână acest lucru - poate fi o
opțiune pentru orișicine... În fiecare pasăre e un strop de viață, cum în
fiecare om ar trebui să existe un mic imbold de a cunoaște și respecta viața.
Iubind și respectând o pasăre, un pom sau o banală floare, ne iubim și
respectăm pe noi înșine. Noi nu trăim într-o lume paralelă, nu suntem
căzuți din cer - deși cu cerul avem legături văzute și mai ales nevăzute! -,
de aceea nici nu trebuie să rămânem nepăsători la tot ce există în jurul
nostru.
O pasăre cântă și pentru noi, chiar dacă ea, tributară a unor instincte
înnăscute, nu este conștientă de acest lucru. Ea cântă... și ne încântă și
pe noi!
Și pentru acest strop de cântec, pentru această puțină desfătare
sufletească pe care ne-o aduce, ar trebui să-i fim recunoscători și să
mulțumim cerului că pasărea există. Că încă mai există păsări, aceste
delicate ființe și minunate poezii în mișcare!
 |
| - foto șt. s - |
ștefan s.
1 aprilie 2014
In august am fost la tara. Flori, fluturi, pasari, aer curat, arome
si o multitudine de trairi. Despre unele dintre ele am scris pe
celalat blog al meu.
M-am intors si cu cateva insemnari despre pasari. Iata una dintre
ele:
Cred ca Dumnezeu a facut pasarile si pentru un pacatos ca mine!
Uite, ca sa vezi spectacol: Am mers la fantana, sa aduc apa
(fantana e in lateralul casei). Aici, pe pajistea de la fantana si pana
la parul cel batran, ciuguleau trei codobaturi. Pe coama casei, inca
una. Pe gardul de la drum, un codros isi scutura coada caramizie. Pe
sarmele electrice, vreo zece randunele. In visinii de la poarta, un stol
de pitigoi. In parul cel batran, o ciocanitoare si doi granguri. Cu nici
jumatate de ora inainte, au fost aici un stol imens de sturzi. Si in inalt,
prigorii si un stol de grauri, hoinari si flamanzi.
Apoi, in coltul casei, mama: - Mai baiete mai, mai vii cu apa aceea
odata?!...
Cu ochii dupa pasari, am uitat de apa!
- foto: st. s -
stefan s.
12 septembrie 2013
Eram copil cand am vazut prima pupaza.
Mai intai aflasem de ea din ,,Amintirile" nazbatiosului Creanga.
Pe atunci gandeam ca pupaza sta toata ziua intr-un tei, canta si
da ora exacta. Doar asa spunea Creanga despre ea, ca e...cuc
armenesc!
Apoi, intr-o zi de vara, la marginea satului, pe un drumeag batut
de vitele oamenilor, am vazut prima pupaza din viata mea. Eram
mai multi copii, intr-o caruta, si un batran din sat mana un cal
rapciugos. Cand, deodata, il auzim pe batran:
- Ptiu! batu-te-ar Sfantu' sa te bata, de spurcaciune...
- Ce-i, mosule, a intrebat, mirat, unul mai mare dintre noi.
- Pai, ce sa fie mai tancilor, iata coana pupaza a iesit la drumul
mare, sa ne spurce ziua.
Si batranul a oprit caruta, ca sa ne arate pasarea. Pupaza statea
in mijlocul drumului, la ceva distanta in fata noastra, si ciugulea
dintr-o baliga de vaca...Da, frumusetea aceea de pasare, pe care
o vedeam intaiasi data, se infrupta dintr-o murdarie de vaca!
Vazandu-se privita de atatia ochi, pupaza a zburat - si batranul
s-a uitat in urma ei, necajit.
- Gata, de-acum mi-a spurcat ziua, a zis el. Astazi imi merge rau,
cred c-o sa ma sfadesc cu baba...
Noi ne-am amuzat, dar batranul chiar era necajit, sarmanul.
Si uite asa, dupa prima mea intalnire cu pupaza, mi s-a cuibarit in
suflet o mare dezamagire: pasarea aceea, atat de viu colorata, se
infrupta dintr-o baliga de vaca!
(Din vechiul meu caiet cu ,,mazgaleli literare": ,,Zoologii folositoare
...nimanui!")
stefan s.
21 iulie 2013
Dintr-un mar, pierdut de cineva pe strada, ciugulea un
graur. Pasarea asta nici macar nu se sinchisea de acel
du-te-vino al trecatorilor.
E anotimpul graurilor, locurile inverzite sunt pline de
freamatul lor.
Dragute pasari; au cantec diversificat, sunt buni imitatori,
caci au mare lipici la tot felul de melodii exotice.
Cei doi grauri din plopul din fata blocului meu nu-si mai
vad capul de treburi. Unul dintre ei, cred ca masculul -
cand ii vad impreuna reusesc sa-i deosebesc - era zilele
trecute cu ciocul plin de omizi prazulii. Va dati seama ce
bucurie pe gusulitele puilor!...Vine tati acasa, si striga din
prag:
- Ian priviti, copii, au sosit delicatesele!
Incercati sa va imaginati pe fiecare dintre voi facand acelasi
lucru... N-ar avea niciun haz, nu-i asa!
(insemnare veche in Jurnalul de pasarar)
stefan s.
21 iulie 2013
Ratustele mele, vorba cantecului, pe balta s-au dus...
In cazul de fata, pe apa cea ,,dulce" a Dambovitei langa podul
de la Unirii. Doua rate cu bobocii lor pregatiti de scalda si de
joaca.
Bobocii celei de-a doua mamei-rate erau mai marisori si mai
putin numerici.
Oricum, e o mare bucurie sa te poti plimba pe cheiul Dambovitei
in timp ce admiri o secventa din viata pasarilor in natura.
Tot aici, dornica de soare si putina publicitate, o testoasa s-a
lasat admirata de privirile trecatorilor curiosi.
Nu uitati, cand nu puteti pleca departe in mijlocul naturii,
purtati-va pasii pe cheiul mult blamatei noastre Dambovite.
Cred ca se merita!
(Instantaneele de mai sus sunt luate astazi si regret slaba calitate
a imaginii).
stefan s.
3 iunie 2013
