A mai trecut o iarna - si s-a risipit inca o oportunitate de a
vedea si a admira matasarii. Si am batut Cismigiul, in sus si
in jos, de cate ori am avut ocazia...Nimic! Ori matasarii au
lipsit, ori soarta a fost cruda cu mine. Au fost zile geroase,
neprielnice in nordul indepartat, cu siguranta ca matasarii
au hoinarit si prin tinuturile noastre. Numai ca drumurile
noastre nu s-au intalnit nici de data asta.
Nu am vazut niciodata aceste pasari, le stiu doar din lucrarile
ornitologice, de pe Youtube, din filmele documentare. As fi
in stare sa le descriu fiecare pana in parte desi nu i-am putut
vedea, pe viu, macar o singura data. A vedea matasarii e una
din dorintele mele cele mai vechi, inca din copilarie visez la
aceasta intalnire.
In viata, pasii nostri se pot risipi si rataci pretutindeni. Cine stie,
poate ca la un ceas tarziu al vietii, cand dorintele dau in parg de
atata asteptare, ma voi afla si eu in preajma acestor pasari
miraculoase. Exista intalniri la care visezi de cand te stii. Si cand
iti doresti ceva cu adevarat, maini nevazute, de care poate ca
nici nu ai habar, descalcesc si aranjeaza diverse cai, doar pentru
a indeplini o umila dorinta omeneasca.
Matasari, pasari de poveste, ce iarna binecuvantata ne va pune
fata in fata, nu spre folosul vostru, ci spre marea mea bucurie
sufleteasca?
stefan s.
17 martie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu