O pupaza de demult

Eram copil cand am vazut prima pupaza. 
Mai intai aflasem de ea din ,,Amintirile" nazbatiosului Creanga. 
Pe atunci gandeam ca pupaza sta toata ziua intr-un tei, canta si 
da ora exacta. Doar asa spunea Creanga despre ea, ca e...cuc 
armenesc! 
Apoi, intr-o zi de vara, la marginea satului, pe un drumeag batut 
de vitele oamenilor, am vazut prima pupaza din viata mea. Eram 
mai multi copii, intr-o caruta, si un batran din sat mana un cal 
rapciugos. Cand, deodata, il auzim pe batran: 
- Ptiu! batu-te-ar Sfantu' sa te bata, de spurcaciune... 
- Ce-i, mosule, a intrebat, mirat, unul mai mare dintre noi. 
- Pai, ce sa fie mai tancilor, iata coana pupaza a iesit la drumul 
mare, sa ne spurce ziua. 
Si batranul a oprit caruta, ca sa ne arate pasarea. Pupaza statea 
in mijlocul drumului, la ceva distanta in fata noastra, si ciugulea 
dintr-o baliga de vaca...Da, frumusetea aceea de pasare, pe care 
o vedeam intaiasi data, se infrupta dintr-o murdarie de vaca! 
Vazandu-se privita de atatia ochi, pupaza a zburat - si batranul 
s-a uitat in urma ei, necajit. 
- Gata, de-acum mi-a spurcat ziua, a zis el. Astazi imi merge rau, 
cred c-o sa ma sfadesc cu baba...
Noi ne-am amuzat, dar batranul chiar era necajit, sarmanul. 
Si uite asa, dupa prima mea intalnire cu pupaza, mi s-a cuibarit in 
suflet o mare dezamagire: pasarea aceea, atat de viu colorata, se 
infrupta dintr-o baliga de vaca! 
(Din vechiul meu caiet cu ,,mazgaleli literare": ,,Zoologii folositoare 
...nimanui!") 

stefan s. 
21 iulie 2013