Nu mi s-a mai intamplat sa fiu atacat de pasari. Cel mult, in copilarie, de vreun curcan furios sau vreun gascan destrabalat. Am fost atacat, zilele acestea, de o cioara griva, pe aleea pe care ma intorc acasa. Nu a reusit sa imi dea sapca jos din cap, dar nici mult nu mai avea. Si tot scandalul asta, pentru un pui ciufulit (puiul ei, al ciorii, se intelege). In timp ce ea ma ataca si ma ,,palmuia" cu aripile peste ceafa, eu eram preocupat sa-i pozez odrasala. Ia uite, ce frumoasa e:
N-am fost singurul atacat de cioara cea razboinica; in fata mea, a fost atacat un batran: sarmanul, se speriase, a rupt o creanga dintr-un pom, sa se apere; in spatele meu, au fost atacate cateva mamici, care se intorceau cu copiii de la gradinita. Cei mici, agitati, deja pusesera mana pe pietre si bolovani. Iata si cioara cea razboinica (nu prea a vrut sa stea ca sa fie trasa in poza):
Iar aceasta e aleea pe care s-a petrecut incidentul (de fapt, incidentele, ca am fost atacat doua zile la rand, pe 22 si 23 mai):
Ciorile solitare s-au inmultit in zona in ultimul timp. Iar instinctul lor matern e firesc, vorba proverbului: ,,Orice cioara isi apara puiul". De ce-ar face aceasta cioara griva o exceptie de la regula? stefan s. 25 mai 2013
Am vizitat cateva manastiri, asta a fost ieri. Poate veti zice ca cele notate mai sus nu au nicio legatura cu Jurnalul unui pasarar. Daca-i asa, atunci va contrazic. Si va pun in fata doar doua argumente din sfera religiosului si alese la intamplare: 1 - materializarea Duhului Sfant in porumbel 2 - prima inelare a unei pasari a fost facuta de un calugar dintr-o manastire occidentala. Dar sa-mi continui ideea. Manastirile sunt locuri ideale pentru pasari pentru ca le ofera liniste si siguranta, calugarii (si mai ales calugaritele) fiind oameni buni si iubitori de frumos (cel putin asta inseamna calugar in limba greaca). Cat popor de pasari se adaposteste in umbra ocrotitoare a manastirilor! Uite, pe scurt, cateva cuvinte lamuritoare: 1 - Mrea Curtea de Arges: in zavoiul din fata si lateralul manastirii cintezele dadeau un veritabil recital. Am mai vazut florinti, pitigoi si silvii de camp (Sylvia communis). Una din aceste silvii isi avea cuibul ascuns in gardul viu din incinta manastirii. 2 - Mrea Cozia: stoluri guralive de drepnele, cu zborurile lor iuti si fascinante. (Aici, cu cativa ani in urma, am vazut acel pescarus albastru zburand chiar de sub zidurile mrii si traversand Oltul). Din livada manastirii se auzeau tot felul de triluri. 3 - Mrea Brancoveanu (Sambata de Sus): de aici lipseau drepnelele, asa cum lipseau randunelele de la mrea Cozia, stresinile fiind pline de cuiburi de lastuni. Erau pe putin o suta de lastuni, toti agitati si grabiti sa-si termine cuiburile de construit. Se mai gaseau stancute (si multi carabusi de mai care zburau haotic in plina zi). 4 - Mrea Caraiman: aici lipseau zburatoarele salbatice, in schimb am dat peste voliere cu porumbei si pauni. Pe mica balta improvizata, printre banii de hartie aruncati de pelerini, plutea o pereche de rate mandarin (Aix galericulata). 5- Mrea Sinaia: desi vizitata in inserare, la ora 21, cateva drepnele mai trebaluiau pe sub stresinile ei. In concluzie, cand vizitati o manastire, mai ales in sezonul estival, fiti atenti si la ,,ingeri", caci veti vedea din belsug.
Stiti care a fost prima imagine a zilei? ...Doua berze! Le-am vazut, la prima ora, cand ieseam din bloc. Berzele aduc copii, asa se zice la tara. Cate berze vezi, atatia copii vei avea (superstitia aceasta era valabila pentru tinerii familisti). Si tinerii casatoriti de astazi ar trebui sa fie cu ochii pe cer, sa fie atenti la intoarcerea berzelor. Altadata, oamenii asa faceau. Cum, de regula, berzele se intorc in stoluri, si casele celor de de mult erau pline de prunci. Cate 12-15 copii aduceau pe lume mamele de altadata. Astazi, tinerii nu-si mai inalta ochii la cer, iar berzele nu mai sunt consultate in problema maternitatii. Berzele sunt pasari familiste - si de aici ar avea de invatat tinerii nostri. Spune Ion Simionescu, in Fauna Romaniei, pagina 97: ,,Trebuie de stiut ca rar animal e mai credincios familiei sale, cum e cocostarcul. Isi ingrijeste de nevasta, cand ea e tinuta pe cuib; ii aduce regulat de mancare; ii tine de urat, stand intr-un picior pe marginea cuibului sau ceva mai la o parte. (...) Nu toti oamenii isi ingrijesc copiii cu atata gingasie, cum cauta cocostarcul de puii sai. Le curata cuibul de murdarii, le aduce regulat de mancare, ii apara pana la moarte.'' De la aceasta ,,casnicie de necuvantatori" oamenii ar avea inca multe de invatat. stefan s. 9 mai 2013
... ciorile, aceste virgule negre pe fila insorita a unei zile - ... ciorile solitare - s-au inmultit in ultimul timp; le place singuratatea - o fi de bine? - ... diaconul Creanga tragand cu pusca in ciorile din clopotnita Goliei - ... si Toparceanu - de unde atata imaginatie ca sa poti descrie - lirico-umoristic - o banala cioara! - ... cu un ou alb in cioc, hoata cioara grivana; o surata a ei, sfidand ridicolul, ca intr-o fabula moderna, pe o craca, cu un ciolan in plisc! - ... inchei cu randurile superbe ale lui Jules Renard: ,,...O cioara. Odinioara prevestea nenorocire unei pasari. Am luat pusca si-am omorat cioara. Nu se inselase".
Am poposit cca 20 de minute pe o banca in Cismigiu; pe lac cantau broastele, iar din tufisuri se auzeau mierlele. Pe banca din fata mea, o fata tanara citea dintr-o carte: ,,SOS Natura in pericol!" - cu multi ani in urma am citit si eu aceasta carte. ,,Poetul sta pe o piatra si mediteaza", asa spunea Ion Gheorghe. Eu, mai comod de felul meu - si chiar daca nu sunt poet - iata la ce-am meditat stand pe banca aceea: primavara e cel mai scurt anotimp: cu flori, cu fluturi, cu gaze cu tot, se trece in cateva zile. Si vine vara, cu caldura ei sahariana, cu multa lehamite si cu nopti nesfarsite cand fierbi in suc propriu. Si cand iti vine sa fugi undeva pe coclauri, dupa nitica racoare, si sa uiti de marele oras si de betoanele lui incinse. ,,Vara, pamantul e o saltea imensa umpluta cu greieri", spunea Ctin Toiu. Da, mi-e dor de verile de altadata, cand pe dealurile copilariei mele nu stiam ce-i aceea canicula, lehamite si nopti nedormite. De aceea, traiesc primavara din plin, cu toti porii si cu toate simturile mele, stiind ca dupa ea urmeaza caniculara vara si singurul anotimp pe care pot sa spun ca il detest cu adevarat. (Jurnal de pasarar, fila din 23 aprilie 2013) stefan s. 4 mai 2013
