Un cuib de pasare, spre deosebire de o locuinta omeneasca,
este rezultatul unui act instinctiv, lipsit de logica si orice urma
de ratiune. Pasarea nu gandeste, nu concepe niciun plan de
constructie, asa cum ar face un lucrator uman pus intr-o situatie
similara.
Sa luam, de pilda, cazul unei pasari mici, insectivore, care atinge
maturitatea sexuala la 9-11 luni de viata. Practic, in vara urmatoare
aceasta pasare, dupa ce s-a intors din ,,tarile calde", isi va intemeia
o familie. N-a vazut pe nimeni din specia ei construind un cuib, nu
are habar de lectii de ucenicie, de pregatire si calificare profesionale.
Nu. Ea are nevoie de un stimul si atat, restul vine de la sine.
Folosindu-se doar de cioc si de ghearele de la picioare, aceasta
pasare va impleti un cuib de toata frumusetea. Cum a reusit? Daca
ar putea sa vorbeasca, n-ar sti nici ea insasi ce sa-ti raspunda.
Am gasit zilele acestea, mai precis pe 11 martie, un cuib vechi in
gardul viu din fata blocului. Un cuib de anul trecut, parasit, cu un
singur ou pe fundul lui. Cuibul are forma de caus, impletit maiestrit,
cu un diametru de 8 - 9 cm, situat la un metru de sol. Oul e mic, de
un alb murdar, cu pete cafenii, avand dimensiunile de 1,8 x 1,4 cm.
Si cuibul si oul din el s-au pastrat destul de bine desi au trebuit sa
suporte vitregiile unei ierni. Toate datele notate de mine arata ca
atat oul cat si cuibul au apartinut unei silvii de campie (Sylvia
communis). Pasare discreta, populand tufisurile si vegetatia joasa,
silvia si-a construit un cuib intr-un loc destul de circulat. Am trecut
de atatea ori pe alee si nimic nu mi-a dat de banuit despre intentia
acestei silvii (si nu sunt chiar atat de nepasator la ce se petrece in
jurul meu).
Un cuib e doar un cuib?...La putina reflectie te indeamna pana si un
cuib de silvie parasit.
stefan s.
18 martie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu